MÓR JÓKAI, A CONTEMPORARY OF PIERRE MÉNARD: METAFICTION, HYPOTYPOSIS AND METALEPSIS IN JÓKAI’S PROSE OF THE 1880s
(Abstract)

In the world literary network of the second half of the 19th century, the Hungarian novelist Mór Jókai was a real “hub”, a node to which almost all the significant authors of the time were connected. Anton Pavlovich Chekhov, for example, managed to reach the Russian literary audience with an imitation of Jókai. The plot of Jókaiʼs 1886 short story A ki holta után áll boszut [The One Who Takes Revenge After His Death] unfolds with the modern topic of the “burnt manuscript” also used by Ibsen, Hermann Broch, Mihail Bulgakov, Imre Kertész and Christoph Ransmayr. But this is not the only reason why it can be read as a 19th-century variant of Borgesʼ 1939 short story Pierre Menard, Author of Don Quixote. The narrator of Borgesʼs emblematic narrative sets himself the goal of reporting and bearing witness to Pierre Ménardʼs invisible oeuvre, since “there is not a single draft to bear witness to that yearslong labor”. Seven decades earlier, Jókaiʼs short novel was based on the same technique as Borgesʼ short story. The pseudo-summary, or “the simulated summary of an imaginary text” (Gérard Genette), makes the text of the short novel a hypertext whose hypotext is fictitious, i.e. a pseudo-hypotext. Jókaiʼs text is built from pseudo-hypotexts (letters, translations of poems), pseudo-summaries which are embedded in hypotexts, self-quotations and identifiable cultural codes easily recognisable by the reader. The burnt manuscript, moreover, is already a device of metafiction in his short story A remete hagyománya [The Legacy of the Hermit], dated 1846, insofar as the embedded narrative is a pseudo-summary, the first-person narrator being the finder and annihilator of the hermitʼs manuscript. The embedded narrative is a re-scripturalisation. To relate Borges’ text to Jókai’s can be exonerated from the charge of readerly arbitrariness primarily by the fact that Jókai’s narrative is based on variations of metadiegetic transgressions, of fictional and figural forms of metalepsis, and of the metaleptic staging of the author. To quote Genette again, not only does “the author intervene in his own fiction”, but “his fiction also entangles itself in real life”.

Keywords: burnt manuscript, metalepsis, modern novel, pseudo-hypotext, pseudo-summary.

MÓR JÓKAI, CONTEMPORANUL LUI PIERRE MÉNARD: METAFICȚIUNE, HIPOTIPOZĂ ȘI METALEPSĂ ÎN PROZA LUI JÓKAI DIN ANII 1880
(Rezumat)

În rețeaua literară mondială a celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, romancierul maghiar Mór Jókai reprezenta un veritabil „nod”, un punct de convergență la care erau conectați aproape toți autorii importanți ai epocii. Anton Pavlovici Cehov, de exemplu, a reușit să dobândească notorietate în spațiul literar rus prin imitarea lui Jókai. Intriga prozei scurte a lui Jókai din 1886, A ki holta után áll boszut [Cel care se răzbună după moartea sa], se construiește pe baza tematicii moderne a „manuscrisului ars”, exploatată, printre alții, de Henrik Ibsen, Hermann Broch, Mihail Bulgakov, Imre Kertész și Christoph Ransmayr. Totuși, acesta nu este singurul motiv pentru care textul lui Jókai poate fi interpretat ca o variantă din secolul al XIX-lea a prozei lui Jorge Luis Borges din 1939, Pierre Menard, autorul lui Don Quijote. Naratorul ficțiunii emblematice a lui Borges își propune să relateze și să ateste opera invizibilă a lui Pierre Ménard, întrucât „nu există nici măcar o ciornă care să dea mărturie despre această muncă de ani de zile”. Cu șapte decenii mai devreme, proza lui Jókai se fundamenta pe aceeași tehnică narativă ca textul lui Borges. Pseudo-rezumatul sau, în termenii lui Gérard Genette, „rezumatul simulat al unui text imaginar”, transformă textul prozei scurte într-un hipertext al cărui hipotext este fictiv, adică un pseudo-hipotext. Textul lui Jókai este construit din pseudo-hipotexte (scrisori, traduceri de poeme), pseudo-rezumate încorporate în hipotexte, auto-citări și coduri culturale ușor recognoscibile de către cititorul avizat. De altfel, formula manuscrisului ars constituise un procedeu metaficțional și în nuvela sa din 1846, A remete hagyománya [Moștenirea pustnicului], întrucât narațiunea încorporată funcționa ca un pseudo-rezumat, iar naratorul subiectiv era deopotrivă descoperitorul și distrugătorul manuscrisului pustnicului. Narațiunea încorporată se constituie, astfel, ca o re-scripturalizare. Raportarea textului lui Borges la cel al lui Jókai poate fi absolvită de acuzația de arbitraritate a lecturii, în primul rând prin faptul că narațiunea lui Jókai se bazează pe variații ale transgresiunilor metadiegetice, pe forme ficționale și figurale ale metalepsei, precum și pe înscenarea metaleptică a autorului. Pentru a-l cita din nou pe Genette, nu numai că „autorul intervine în propria sa ficțiune”, ci și „ficțiunea sa se întrepătrunde, la rândul ei, cu viața reală”.

Cuvinte-cheie: manuscrisul ars, metalepsă, proză modernă, pseudo-hipotext, pseudo-rezumat.